Asigurări Oneste este proiectul Ioanei Decean, asistent în brokeraj autorizat de Autoritatea de
Supraveghere Financiară. Ideea de la care am pornit este chiar promisiunea din nume: explicăm, nu
vindem. Site-ul trebuia să lămurească un domeniu în care oamenii semnează des fără să înțeleagă ce
semnează.
Site-ul rulează pe Laravel, cu interfața construită în React. A pornit ca aplicație care se
asamblează în browser, ceea ce înseamnă că primul ecran apărea târziu, mai ales pe telefon și pe
conexiuni lente. Am trecut-o pe randare pe server: pagina pleacă gata construită de la server, iar
la măsurătoarea de după activare serverul răspundea în 0,34 secunde, cu toate cele opt secțiuni ale
paginii de start deja randate.
Paginile de asigurări
Șapte tipuri de asigurare au fiecare pagina lor: RCA, CASCO, călătorie, locuință, sănătate, viață
și asistență rutieră. Fiecare pagină are formular de cotație, explicații despre ce acoperă și ce nu
acoperă polița, întrebări frecvente și cifrele legale verificate la sursă, cum sunt limitele de
despăgubire din legislația RCA.
Cererile clienților
Cererile nu se opresc într-o căsuță de email. Există un sistem propriu care le înregistrează, le
confirmă și trimite dimineața un rezumat cu ce a intrat, ca nicio cerere să nu rămână fără răspuns.
Identitatea solicitantului se confirmă printr-un cod trimis prin SMS.
Versiunea în maghiară
Site-ul are și o versiune în limba maghiară, construită după ce am măsurat volumul real de căutări
pentru acest public, nu după impresii.
Securitate
Am scanat site-ul cu unealta noastră de securitate și a obținut 273 de puncte din 278, calificativ
A+. Politica de securitate a conținutului rulează pe valori unice generate la fiecare cerere, forma
cea mai strictă care se poate aplica unui site cu conținut dinamic.
Rezultatul
Un site care încarcă repede, explică pe înțelesul omului și nu pierde nicio cerere. Restul, adică
încrederea, se câștigă la telefon, iar asta nu ține de noi.